Unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere...

Heeeei, iată-ne voioşi-voinici după marea noapte dintre ani, în care luptarăm la greu cu fripturile, cu prăjiturile şi cu şampania. O noapte în care ne-am zbânţuit în draci pe ritmuri de muzici uşoare, populare sau manele fără număr (deh, după preferinţe, vericule!). O noapte în care ne-am bucurat că lasăm în urmă un an plin de belele şi am sperat din tot sufletul, promiţandu-ne solemn nouă înşine, că anul ce vine va fi mai bun (nu-i bai că-i doar iluzie, căci nouă ne place să ne minţim frumos!!!). Apăi noi sa fim sănătoşi, că toate le vom trece bucuroşi.

Şi ce e mai frumos în sărbătorile de iarnă, când după o astfel de noapte, pe jumate adormit, pe jumate ambientat, să mergi pe la prieteni şi rude cu Sorcova, căci veselia trebuie să continue trei zile şi trei nopţi, precum în basme durează praznicele împărăteşti... Aşa dictează tradiţia, aşa mă conformai şi eu anul  ăsta, mai ales că preţioasele gazde la care am mers nu le mai văzusem de ceva vreme şi, de ce să n-o spun p-a dreaptă, m-au invitat cu drag (cred!) ca în prima zi a noului an să le onorez casa. Vorba e, că ajunsă la locul faptei, constat că preţioasele mele gazde erau pe punctul de plecare (şi ei tot cu sorcova...) şi că de când am apăsat eu butonul interfonului şi până am urcat acele câteva scări (patru etaje nenică (!!!), două urcări, două coborâri şi nu-ţi mai trebuie sala de fitness!) îi cuprinse aşa o graba mare, că toţi  se îmbulziră care încotro să iasă pe uşă mai repede. Dar Doamne-Doamne, care e mare şi generos, mă ajută să ajung la uşa gazdelor mele fără să gâfâi şi reuşii a le sorcovi după datina străbună când încă nu păşiră pragul în afară. Au fost clipe magice... în care gazda, cu o satisfacţie sublimă ce i se citea pe faţă, îmi transmitea nonverbal ieşi dracului afară din casea mea!!!  în timp ce sorcoveam... Şi am ieşit, căci dragoste cu sila nu se poate şi nici a silui nu voi.

Abia în drum spre casă băgat-am de seamă că nu mă deranjase câtuşi de puţin nici lipsa de diplomaţie, nici lipsa banalelor scuze din partea gazdei (...de un covrig acolo ce să mai vorbim...), ci mă amuzam chiar (aşa cum o fac şi acum rememorând-o) de ridicolul întregii situaţii. Am realizat ca nu pierdusem nimic, ci descopeream faptul că am scăpat de orgoliu (...si Doamne cât mai aveam!!!), un fapt extrem de important pentru mine, care mă asigură că de acum totul va fi mai bine...

Să aveţi un an plin ...    de lumină, iubire şi armonie!

* foto - Nicolae Ionescu