Demon sau instinct de conservare?!?...

Am fost întrebată de nenumărate ori De ce nu merg în mod constant la biserica?  şi tot de atâtea ori am omis să dau un răspuns, de teama că nu voi reuşi să îi fac pe ceilalţi să mă înţeleagă. Una dintre mătuşile mele (care deopotrivă mergea şi la biserică, dar şi pe la babe) îi spunea mamei că diavolul este cel care nu mă lasă să merg în casa Domnului şi o tot sfătuia de bine ce şi cum să facă pentru a mă aduce pe calea cea bună. Fireşte că n-am lăsat-o pe mama să umble prin fel de fel de locuri şi să-şi facă speranţe deşarte, pentru că în sufletul meu ştiam că rezultatul va fi acelaşi.

Ei bine, răspunsul la întrebare este cât se poate de simplu: "Casa" Domnului nu este locul în care să pot spune că mă simt Acasa!!! Adică nu mă simt în largul meu, nu mă pot ruga, nu mă pot destăinui, nu mă simt în siguranţă, dar mă simt încorsetată şi o ţintă permanentă. Fac aceste afirmaţii exclusiv în urma experienţelor mele, a trăirilor interioare pe care le-am avut de fiecare dată când am mers la biserică, chiar şi aşa din An în Paşti. La început nu mi-am dat seama ce se întâmplă cu mine şi nici nu înţelegeam reacţiile corpului meu ca urmare a efectelor mediului în care mă aflam. Şi pentru că nu cunoşteam cauza şi implicit nici cum să acţionez în consecintă, instinctul  mi-a dictat să răresc aceste vizite şi m-a ajutat să găsesc alternative. Am învăţat apoi că ideea de Dumnezeu nu este ceea ce am fost determinată să cred că este, am învăţat că în relaţia cu El nu poti minţi şi mai ales am învăţat că Iubirea înseamnă a avea încredere în tine şi în ceilalţi, ceea ce presupune că e nevoie să te cunoşti şi să te accepţi aşa cum eşti, e nevoie să-i cunoşti, să-i înţelegi şi să-i accepţi pe semenii tăi aşa cum sunt.

După cum vedeţi nu avansez ideea inexistenţei lui Dumnezeu, ci din contră. Am să plec de la un proverb frumos pe care cu toţii îl cunoaşteţi, Omul sfinţeşte locul, şi pe care am să îl iau ca atare. Cu alte cuvinte, cred cu tărie că prin gândurile şi faptele lor oamenii, ca şi creaţii ale lui Dumnezeu, crează la rîndul lor energii. Şi cum Universul, căruia cu toţii îi aparţinem, este guvernat de legi (universale) care nu acceptă nici o excepţie, "precum în cer aşa si pe pământ" ele produc aceleaşi efecte. De pildă, legea cauzei şi a efectului ne spune că nimic nu este întâmplător şi că ceea ce se întamplă astăzi are o cauză în trecut şi va produce efecte în viitor. O alta la fel de frumoasă este legea bumerangului care ne spune că ceea ce vom da, aceea vom primi, adică dacă vei înşela şi vei minţi, vei fura şi vei bârfi aceleaşi lucruri se vor întoarce la tine. N-o spun eu, ci sutele de proverbe din lumea asta, în toate culturile pământului, care vorbesc mai pragmatic sau mai artistic despre toate acestea (ex: Cine seamănă vânt culege furtună). Prin urmare, cunoscând numai şi aceste două legi şi acceptând ideea că suntem fiecare dintre noi un univers la scară micro, vom putea lesne trage concluzia că absolut TOT ceea ce gândim, ceea ce simţim la nivel emoţional, ceea ce spunem, ceea ce facem generează efecte asupra celor din jurul nostru şi mai ales asupra noastră, constituindu-se într-o creaţie individuală. Suntem Dumnezei în devenire (îmi place enorm afirmaţia asta, dar nu-mi aparţine) şi asta ne condiţionează propriile noastre acţiuni.

Mergând pe acest fir şi întorcându-mă la argumentarea răspunsului meu, lăcaşele de cult, respectiv bisericile, devin astfel o creaţie a celor care slujesc în ele şi produc efecte asupra celor care le frecventează. Prin urmare, dacă preoţii au har, adică îi ajută pe ceilalţi oameni, care nu posedă cunoaşterea, să o dobîndească, aceştia vor crea spaţii pline de lumină şi adevăr, atrăgând oameni ce rezonează cu aceste valori (purtatori de lumina si adevar).  De partea cealaltă se află preoţii care nu au har, adică prestatorii de servicii, cei ce urmăresc menţinerea deliberată a maselor în neştiinţă cu scopul de a le manipula pentru a putea obţine din ce în ce mai multe bunuri materiale (asta desigur în ciuda faptului ca le repetă obsesiv credinciosilor că nu e creştineşte să facă palate pe pământ)*. În antiteză cu cei dintâi, aceştia vor crea spaţii pline de întuneric şi minciună şi implicit vor atrage oameni care nu îşi ghidează viaţa după principii corecte, altfel spus trăiesc în întuneric şi minciună. Ce se întamplă când purtătorii de lumină ajung într-un spaţiu plin de întuneric, dar şi vice versa, e usor de bănuit: se crează o incompatibilitate  între cele două tipuri de vibraţii şi apar astfel în planul fizic disconforturi psihice şi fizice.

Motivul pentru care am scris cele de mai sus nu este acela de a acuza pe cineva în vreun fel sau de a mă justifica în faţa cuiva; ar fi inutil. Intenţia mea este aceea de a împărtăşi tuturor din găndurile, trările, experienţele mele, deopotrivă purtătorilor de lumină, dar şi celor ce trăiesc în întuneric. Şi dacă prin aceasta reuşesc să confirm lucruri deja ştiute sau să schimb ceva în modul de gândire al cititorului ori măcar să-l pun pe gânduri, atunci utilitatea acestei postări este justificată.

Lumină şi iubire!

* a se vedea bisericile în incinta cărora se găsesc inscripţii cu amenzi ca în imaginea de mai jos

biserici în care preoţii işi ceartă enoriaşii că au plătit prea puţin o slujbă de pomenire a morţilor (chiar dacă din ce în ce mai mulţi îşi rup de la gură pentru a le plăti "prestaţia") şi de asemenea cele care în curînd vor avea liste cu taxe.

 

** imagini de pe net