Foarte multa lume ma intreaba dupa Ma tot duc daca sunt racita. De 13 ani la fel - lumea ma intreaba daca sunt racita si cat de greu mi-a fost sa joc racita...
Exceptional...
NU, nu sunt racita... In Ma tot duc si nu numai... plang. E un proces natural. Nu e programat. Cand e atins un anume prag de emotie interioara, lacrimile incep sa curga. Odata cu lacrimile, ca la orice om normal, nasul incepe sa curga... Sunt un om normal fiziologic. Cand plang imi curge si nasul.
Mi se pare genial cum unii spectatori, fiindu-le greu sa asume emotia, prefera sa decida ca de fapt eu sunt racita... caci nu se poate sa plang asa pe scena. Ba da, se poate! Pentru ca asa simt. Pentru ca asa se naste emotia. Si un om viu are lacrimi, sange, ii curge nasul... Cand n-oi mai fi pe pamant, n-oi mai plange si nu voi mai deranja lumea cu "raceala" mea!
Pana atunci imi asum emotia, voi rade din tot sufletul, tare, asa cum imi vine, si voi plange asa cum imi vine.
Asa sunt.
"-Ai vrea sa-mi iei un interviu? deci…..zise Dumnezeu.
-Daca ai timp... am raspuns eu.
Dumnezeu a zâmbit, spunând:
-Timpul meu este eternitatea. Ce intrebari ai vrea sa-mi pui?
-Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu a raspuns:
-Faptul
ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca, apoi iarasi
tânjesc sa fie copii; ca îsi pierd sanatatea ca sa faca bani si apoi îsi
cheltuiesc banii ca sa-si refaca sanatatea; faptul ca se gandesc cu
teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul
nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si
cum nu ar fi trait.
Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp. Apoi am intrebat:
-Ca un parinte, care sunt câteva din lectiile de viata, pe care ai dori sa le învete copiii Tai?
-Sa
invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in
inima celor pe care ii iubesc si ca dureaza mai multi ani ca acestea sa
se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult
ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni
care ii iubesc dar pur si simplu nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa
invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in
mod diferit; sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si
ca de asemenea trebuie sa se ierte pe ei insisi.
-Multumesc pentru timpul acordat..am zis umil. Ar mai fi ceva: ce ai dori ca oamenii sa stie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind si a zis:
-Doar faptul ca sunt aici, intotdeuna... "
Astă seară îţi propun să te delectezi cu o bijuterie de teatru radiofonic, pe care, sincer spun, nu mă aşteptam să o găsesc în spaţiul virtual. Personal am ascultat-o prima dată în anii copilăriei, când aşteptam cu nerăbdare emisiunea "Teatrul radiofonic" şi adormeam cu personajele în gând...
Audiţie plăcută!
853 - Rapsodia ţiganilor (1948) - autor: Mircea Ştefănescu -interpreteaza: George Calboreanu , Radu Beligan , Mircea Albulescu , Migry Avram Nicolau , Mitzura Arghezi . - ( 79:12min ) -
Atunci când vine vorba despre o ecranizare a unei scrieri celebre atât din literatura naţională cât şi cea internaţională, am tot auzit spunându-se De ce să mai citesc cartea când pot sâ vad filmul?! . Aici părerile sunt împărţite. Iubitorii de cărti vor spune că nimic nu se compară cu mirosul de tuş emanat de cartea proaspăt scoasă de sub tipar, că numai citind textul poti percepe şi înţelege cel mai bine sentimentele, trăirile şi toate celelalte detalii care descriu caracterele personajelor, că lectura îţi dezvoltă vocabularul, imaginaţia şi te ajută să creezi prin propriile percepţii realitatea descrisă de autor, transformându-se astfel în propria ta realitate. Împătimiţii filmelor vor argumenta că îţi ia mult mai putin timp să vezi un film decât să citeşti o carte (pentru unii cititul e deja desuet!), că în filme vezi tot felul de efecte audio-vizuale care îţi crează stări mult mai intense decât în cazul lecturii, ca interpretarea actorilor (mai ales daca sunt actori de calibru), imaginea, coloana sonoră transmit infinit mai mult.
Personal mă pozitionez la mijloc pentru că nu pot alege între carte si film tocmai pentru că nu se pot compara. Şi eu, ca multi altii, privesc oarecum cu dezamagire sau cu adevarată surprindere o producţie cinematografică după o carte pe care deja am citit-o, pentru ca ceea ce mi-am imaginat nu coincide cu viziunea regizorului. Însă nu-mi mai încap în piele de încantare atunci când filmul şi cartea se completează reciproc, punându-se una pe alta în valoare.
Intamplator am gasit in spatiul virtual (atat de generos) mai multe filme romanesti, ecranizari ale unor opere celebre din literatura nationala... pe care le revad oricand cu placere si pe care ma gandesc ca v-ar placea sa le (re)vedeti.
Vizionare placuta!
O noapte furtunoasa(1943) - Ion Luca Caragiale
Regia: Jean Georgescu
Moara cu noroc (1955) - Ion Slavici
Regia: Victor Iliu
Ciulinii baraganului (1958) -Panait Istrati
Regia: Louis Daquin
Felix si Otilia (1972) - ecranizare dupa "Enigma Otiliei" de George Calinescu
Regia: Iulian Mihu
Cuibul de viespi(1987) - ecranizare dupa "Gaitele" de Alexandru Kiritescu
In plin sezon estival va propun spre delectare vizionarea filmului "Unde la soare e frig" (1991) in care joaca doi dintre actorii mei de suflet - Oana Pellea si Gheorghe Visu.
Pentru a intra mai usor in actiunea filmului va redau o scurta descriere, facand precizarea ca productia se cere descoperita in toata splendoarea ei si filtrata prin toate simturile.
La sfârşit de sezon, undeva în Dobrogea, pe malul mării, la 32 de Km faţă de Constanţa, un grup de turişti î-şi strâng corturile pregătindu-se de întoarcere acasă când, relaţia unei perechi se destramă după o mică dispută, în care una din fete (Oana Pelea) î-şi parăseşte iubitul, fugind să se reculeagă după care, alege să plece la Constanţa cu o maşină de ocazie a unui localnic bătrân. La un popas al şoferului, ea caută să-şi potoleasca setea de apă, pierzând contactul cu indiferentul şofer grăbit şi rămănând izolată în acea zonă. Curiozitatea ei sofisticată, o găseşte în turnul farului de pe malul Mării Negre, făcând cunoştinţă şi cu singurul paznic (Gheorghe Visu) al acestuia. În aşteptarea unui mijloc de locomoţie, fata este găzduită şi primenită de acest baiat, în primă fază fără vreun interes meschin. Această aşteptare se transformă într-o mini-vacanţă iar escapadele din turnul farului şi plimbarea de pe un vas eşuat de multa vreme, va trezi în cei doi, noi valenţe interioare şi sentimente de dragoste reciprocă. În plimbarea de la Constanţa a celor doi, în vederea clarificării situaţiei cu fostul ei iubit, el asistă neputincios la noile schimbări ce au loc în viaţa lui şi de care se bucură în felul lui.
