Samanta de borfas

Zilele trecute ma intorceam acasa dupa o filmare la un penitenciar din tara (o experienta frumoasa si interesanta despre care poate am sa vorbesc cu alta ocazie). Ma urc intr-un autobuz si ma asez din intamplare langa o foarte tanara mama cu doi copilasi, o fetita de vreo 4-5 ani si un baietel de vreo 2 anisori. In autobuz cald..., inghesuiala... un chin.
Mama copiilor se caznea din rasputeri sa-i distraga atentia odorasului ei mai mic, incercand sa-i pastreze calmul fie aratandu-i ceva pe geam fie lasandu-l sa asculte muzica din colectia de mp3-uri a telefonului mobil. Printzisorul, baiat cu personalitate, alese in cele din urma telefonul mobil si o indeamna pe mama-sa sa ii pregateasca muzica pentru auditie. Refuza prima melodie, o refuza pe a doua, pe a treia si pe urmatoarele, pana cand apare (in sfarsit!) o melodie care-i place: un hip-hop cu versuri despre golani, viata din cartier, droguri si prostituate!!!
Iar eu priveam. (Cat as fi vrut sa-mi vad in acel moment expresia fetei!) Priveam indarjirea cu care un copilas, ce abia putea rosti apa, papa, caca, tinea cu manuta lui dolofana telefonul lipit de ureche, ascultand iar si iar aceeasi melodie si, mai ales, enorma satisfactie ce se putea citi in ochii lui cristalini.
Intre timp, in mintea mea se derulau imaginile proaspete ale borfasilor de doar 20 de ani din spatele gratiilor, privirile lor sticloase si fixe, reactiile lor animalice... Iar pentru o fractiune de secunda mi s-a parut ca zaresc printre ei chipul matur si smecheresc al baietasului din fata mea...








...